Pârvan, AOAR: Nu poate exista mediere între bănci și clienți dacă sunt prost întocmite contractele

Pârvan, AOAR: Nu poate exista mediere între bănci și clienți dacă sunt prost întocmite contractele
Publicat: 26/02/2013, 17:05
Actualizat: 26/03/2019, 13:49

Medierea problemelor între bănci și clienți se efectuează pe baza contractelor și a clauzelor acestora, dar în cazul în care contractul este întocmit prost de la început nu poate fi vorba de nicio mediere, a declarat secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, citat de Mediafax.

„Să nu uităm că medierea se face pe contracte și clauze, putem să facem noi medierea medierilor dacă s-au semnat contractele cum s-au semnat. Avem diverse situații: când ăla mic semnează contracte cu ăla mare, ală mic poate să se ducă la mama medierii”, a afirmat Pârvan la o conferință pe tema medierii.

În replică, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea, a afirmat că băncile au interesul să rezolve problemele atât cu clienții mari, cât și cu cei mici, arătând că „e bine ca o bancă să aibă clienți mulțumiți”.

„La mediere nu se pune problema negocierii clauzelor contractuale, dar băncile pot stabili de comun acord cu clienții modificarea unor clauze. De exemplu, dacă e vorba de un credit pe 30 de ani cu rate egale și au trecut 7 ani, se poate extinde creditul, iar la 30 de ani astfel încât rata pentru client să fie mai suportabilă”, a spus Ghețea.

El a anunțat totodată că Asociația Română a Băncilor vrea să inițieze un proiect de act normativ pe care să-l propună Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) pentru a promova medierea ca soluție de stingere a litigiilor.

Pârvan a precizat că s-a referit la clauzele din orice fel de contract, fiind de părere că trebuie să apară o specializare în mediere pe domenii de activitate.

De la 1 februarie a intrat în vigoare o prevedere prin care părțile implicate într-un conflict sunt obligate să participe la o ședință de informare privind avantajele medierii în materie civilă în locul unui proces în instanță.

Secretarul general AOAR a transmis mesajul că mediul de afaceri „începe să se zburlească atunci când vede ceva obligatoriu”.

„Pentru mediul de afaceri e o pierdere această obligativitate și e un pericol chiar pentru mediatori. Dacă e transformat într-un proces de flașnetă, e un mare pericol la adresa ideii de mediere, care e foarte valoroasă de altfel”, a spus Pârvan.
El a semnalat că trebuie acordată o mare atenție legislației în acest proces de mediere, subliniind că va fi foarte interesant de văzut cum vor fi mediate problemele companiilor cu statul.

Reprezentantul AOAR spune că medierea este un instrument foarte util și prezintă numeroase avantaje, dar și multe amenințări, care trebuie rezolvate pentru a fi viabilă.

În ultimii ani a crescut semnificativ numărul clienților care au atacat băncile în instanță, acuzând în special clauzele abuzive din contracte. Totodată, Codul de procedură civilă a fost modificat astfel încât să permită ANPC sau asociațiilor de protecție a consumatorilor să denunțe în instanță clauzele abuzive și să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare.

Raluca Ghinea, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
VIDEO! Filmarea în care Cristian Molnar este înghițit de ape în timp ce strigă disperat...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Belarus şi Rusia vor efectua noi exerciţii militare cu arme nucleare
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
A murit un nume uriaș. Am pierdut o legendă. Drum lin spre stele!
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Joseph Pulitzer, creatorul celor mai importante premii jurnalistice. „Precizie! Concizie! Acuratețe!”
×